Mi-a povestit, mie, ca unui mare, frica lui. A zis că
pe-acolo pe unde fusese dus, în Rusia, în lagăr, pe front, din
nou în lagăr în România, ca prizonier, apoi cu refugiul şi
bombardamentele, cunoscuse frica. Dar era numai frica lui.
Că frica de moartea ta nu e cu adevărat frică - tot nu
depinde de tine moartea ori nemoartea ta. Frica cea mare,
adevărată, a zis tata, e cea pentru alţii: nevastă, copii. Ştii că
de tine a depins să-i fereşti de pericol şi n-ai făcut-o. Frica
cea mare nu e moartea ta, e viaţa pe care or s-o îndure ai tăi,
din pricina ta.
